Ritmul trepidant de viață impus de schimbările socio-economice din ultima perioadă, prezintă și aspecte negative, printre ele aflându-se și “absența” părinților în educația copiilor.

 

În ultima perioadă majoritatea părinților nu mai au timp să-și ajute copii la rezolvarea sarcinilor școlare și acest lucru este doar în defavoarea copilului. Cadrele didactice semnalează în mod repetat această situație, precum și necesitatea elaborării de strategii și proiecte care să implice mai mult familia ca partener educativ. Familia trebuie sa înțeleagă importanța rolului său în educația și viitorul copiilor, necesitatea unei implicări active în relația cu programele și activitățile școlare.Multe familii consideră școala singura responsabilă de educația și viitorul copiilor. Dacă ceva nu merge în dezvoltarea și educația copilului profesorii sunt singurii responsabili pentru acest impas neplăcut.

 

Este recomandată menținerea vie și întărirea relației părinți-școală. Așa cum există școală pentru cei mici este la fel de normal să existe o școală și pentru părinți care să clarifice multe din aspectele legate de dezvoltarea copilului.

 

Cei “șapte ani de acasă” nu mai sunt îndeajuns în condițiile schimbărilor și transformărilor majore din societatea contemporană în care se pune tot mai des întrebarea: ce se întâmplă cu noile generații. Este necesară cunoașterea nevoilor tinerilor, a nevoilor pieței, pentru a oferii măsuri educative eficiente, ce ar asigura în felul acesta o șansă reală de integrare socio-profesională. Performanța și eficiența procesului educativ depinde de gradul și calitatea implicării tuturor factorilor în acest proces.

 

Noile orientări educative, adaptate nevoilor pieței, sunt un “mister” pentru mulți părinți iar consilierea și orientarea profesională poate oferii răspunsurile necesare copiilor și părinților deopotrivă. În sensul acesta comunicarea joacă un rol esențial ce poate hotărî parcursul viitor. Implicarea părinților în dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie făcută cu multă responsabilitate și în deplină conștiință de cauză a situației.

Modul în care se realizează această relație poate fi un test atât pentru părinte cât și pe pentru copil. Este nevoie permanent de acțiune, de interacțiune, de adaptare, de schimbare și de disponibilitate către dialog între cele două părți. Succesul relației presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă, și un mod adecvat de lucru în echipă. Efortul pe care îl depun părinții în acest sens este mai important decât prezența altor factori cum ar fi cei materiali. Lipsa dialogului părinte-copil este resimțită de către majoritatea cadrelor didactice; cu greu se pot stabili relații bazate pe încredere și respect în activitatea școlară dacă acest gen de relație nu este cultivat în mediul familial așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor.

Există câteva modele ale relațiilor părinte-copil în care se reflectă gradul de angajare, sprijinul, timpul sau receptivitatea părinților în activitățile copiilor:

 

– permisiv, caracterizat de un control scăzut al activității copiilor și prin urmare de lipsa unor norme sau reguli de conduită;

 

– autoritar, ce impune reguli și norme rigide dar care nu oferă nici un fel de susținere;

 

– autorizat, în care se combină controlul cu acordarea de sprijin și care încurajează libertatea și autonomia de acțiune și gândire prin dialog deschis.

 

Învățarea de roluri care să asigure o buna dezvoltare a copilului este un motiv în plus de stabilire a  unei relații de reciprocitate între părinți și cadre didactice. Nimeni nu deține adevărul absolut la problemele celor tineri dar calea spre rezolvarea lor se află în strânsă colaborare a celor două părți.Tocmai pentru a veni în sprijinul copiilor și părinților, în școli este recomandat să se desfășoare activități la care să participe atât copiii cât și părinții acestora.

Astfel de activități s-au desfășurat și în școala noastră „Hänsel und Gretel” în anul școlar 2013-2014 la fiecare grupă de grădiniță și la fiecare clasă de la școală.

Profesor Adriana Mihoc